„Atunci poate fi plantat din nou, dacă ambele persoane doresc asta.”
Zilele au trecut.
Adrian a început să viziteze orașul în fiecare săptămână – întotdeauna cu o scuză.
Dar amândoi știau adevărul.
Încet, brutăria a devenit a doua lui casă.
Ajuta la frământat aluatul, servea ceai clienților și seara stătea pe bancă și se uita la copii jucându-se.
Omul de la oraș era pierdut în simplitatea satului.
Nu mai avea nevoie de ceasuri de aur – doar de timp care trecea încet alături de Ana.
Într-o zi, în fața brutăriei atârna un afiș:
„Aniversare de trei ani — Dulciuri gratuite pentru toată lumea!”
Oamenii s-au adunat, râsetele au umplut aerul.
Și în mulțime, Ana l-a văzut pe Adrian ținând în mână o cutiuță.
„Ce-i asta?”, a întrebat ea.
„Nimic”, a spus el încet. „Doar un mic cadou pentru brutăria ta.”
În cutie se afla o ghirlandă de gălbenele uscate, iar sub ea, o scrisoare:
vezi continuarea pe pagina următoare 😍💕
Palal e pherdo paśa vaś o xabe, mangas tumen te źan k-i aver rig vaj te putaren o butòn (>) thaj na bistren te SHARE-en len tumare Facebook-esqe amalenθar.
